Negociaza succesul companiei tale

Home / Training / Negociaza succesul companiei tale

In ziua de astazi se pune din ce in ce mai mult accent pe comunicare. Atat in mediul profesional, cat si in ceea ce priveste reusita in viata in genere, relatiile interpersonale sunt o componenta esentiala a succesului.

O forma deosebita de comunicare este negocierea, intrucat ea are puterea de a influenta intr-o masura considerabila succesul unei afaceri si nu numai. Auzim deseori sintagma “negocierea este o arta”. Acest lucru este perfect adevarat, dar, spre deosebire de alte arte, ea se invata si se dezvolta in mod continuu.

Ce inseamna concret negocierea?

Un bun negociator stie cum sa vanda beneficiile produselor sau serviciilor companiei, speculeaza potentialul de dezvoltare al afacerii, rezolva problemele participantului la negociere, foloseste logica in formularea argumentelor, foloseste emotiile in procesul de negociere si face compromisuri pentru a nu pierde oportunitatea unui business.

Negocierea este o relatie profesionala bazata pe colaborare, esential in procesul de negociere este ca ambele parti sa aiba de castigat la finele intelegerii. O negociere agreata de ambele parti evolueaza de multe ori intr-o relatie de colaborare pe termen lung intre companii.

Cum influenteaza negocierea succesul unei companii?

Cand spunem negociere, ne gandim la un proces de vanzare-cumparare si la agrearea unor termeni care sa fie potriviti pentru ambii participanti la negociere. In acest caz, tehnica negocierii trebuie sa fie foarte bine stapanita de catre personalul de la departamentul de achizitii in cazul in care compania achizitioneaza bunuri sau servicii, cat si de la departamentul de vanzari in cazul in care compania vinde bunuri sau servicii.

Negocierea este importanta pentru departamentele de vanzari si achizitii

Achizitorii trebuie sa stapaneasca si sa isi dezvolte continuu abilitatea de a negocia cu furnizorii, iar vanzatorii trebuie sa poata sa negocieze bine in intalnirile lor cu clientii. Dar negocierea in cadrul unei companii nu se rezuma doar la relatia de vanzare-cumparare. Un rol important il are negocierea in desfasurarea activitatii personalului din cadrul departamentului de calitate.

Negocierea este importanta pentru departamentul de calitate

Daca un produs sau un serviciu are un defect, nu respecta promisiunea de vanzare, sau nu intruneste cerintele sau asteptarile clientilor, este foarte important ca angajatii companiei de la departamentul de calitate sa poata sa gestioneze situatia astfel incat firma si imaginea acesteia sa aiba cat mai putin de suferit.

Reclamatiile din partea clientilor trebuie tratate cu maximum de atentie, intrucat nu este vorba doar de a pierde o oferta financiara, ci este vorba de daune aduse imaginii firmei care pot periclita notorietatea si succesul viitor al companiei.

Toti angajatii companiei trebuie sa acorde importanta negocierii

Pe langa aceste trei categorii de angajati care trebuie sa stapaneasca tehnica negocierii, si anume personalul de la departamentul de achizitii, vanzari si cel de la calitate, toti angajatii companiei trebuie sa isi dezvolte abilitati de negociere.

La nivelul intregii companii este necesar sa se negocieze termene, urgente si prioritati. Stapanirea tehnicii negocierii de catre toti angajatii unei companii, o buna stabilire a prioritatilor, identificarea urgentelor si planificarea termenelor pe o perioada scurta, medie sau lunga de timp, inseamna un flux crescut al activitatii in companie si imbunatatirea productivitatii.

Lia
Lia
Recent Posts
Contacteaza-ne

Vom raspunde in cel mai scurt timp posibil.